Portretul în fotografie este definit drept o pictură, un desen, o sculptură, o fotografie sau o altă formă de reprezentare a unei persoane în care expresia și fața acesteia sunt predominante.
Pe de altă parte, portretul devine reprezentarea anumitor trăsături ale subiectului, așa cum le vede fotograful, pictorul sau sculptorul. Putem spune chiar că printre primii observatori ai gesturilor, temperamentelor, mișcărilor și caracterului uman se află portretiștii.
Scopul portretului este să ne transmită starea și detalii despre personalitatea subiectului. Din acest motiv, portretul nu ar trebui să fie un instantaneu, ci o imagine compusă în care persoana are o postura statică. De asemenea, o astfel de imagine înfățișează adeseori o persoană care privește direct la cel ce îi realizează portretul, creând o legătură specială cu privitorul.
Portretul este reprezentat de imaginea care evidenţiează particularităţile şi atutudinile specifice ale unui personaj. Este modul de a prezenta unicitatea persoanei , singură sau într-un cadru relaţional. La reprezentarea persoanelor vom defini şi un termen care este utilizat des în cinematografie. Numim fotogenie, particularitatea persoanei , de a nu fi confundată cu alta , de a fi identificabilă instantaneu în orice ipostază ar fi prezentată. Acestă particularitate , este considerată o calitate în domeniul filmului ,unde orice confuzie între personaje sau nerecunoaştere imediată a personajului , poate determina situaţii bizare , ambiguităţi , afectând cursivitatea naraţiunii .
Fotogenia, nu are legătură cu „frumuseţea„ sau cu atracţia pe care o persoană o exercită asupra altora . Portretul fiind – aşa cum am definit anterior – prezentarea particularităţii, unicităţii persoanei, fotograful are sarcina dificilă de a descoperi şi a scoate în evidenţă aceste trăsături. Dacă se neglijează aceasta , nu vom obţine imaginea specifică a unei anumite persoane ,ci „femeie citind”, „bărbat lucrând”, „copil jucându-se„, imagini care nu pierd nimic dacă substituim persoana reprezentată în imagine cu alta.
Deci caracteristica acestui gen fotografic portretul, este prezentarea „originalităţii şi autenticităţii subiectului„spre deosebire de reprezentările din alte genuri fotografice în care aceste aspect se neglijează.
Planul de prezentare
În funcţie de scopul fotografiei, de utilizarea ulterioară a acesteia, sau de alte criterii, subiectele pot fi prezentate în totalitate sau parţial, adică delimitând în imagine o parte din intregul subiectului. Criteriile de limitare a reprezentării subiectului, sunt determinate de atitudinea pe care acesta o adopta într-o situaţie dată, sau în modul în care forograful întelege să prezinte privitorului subiectul respectiv.
Plan general. Este imaginea care conţine în intregime persoana împreună cu decorul în care se găseşte. La acest tip de imagine pentru asigurarea unităţii şi a autenticităţii, trebuie asigurată integrarea personajului în decor, astfel încăt acesta să aibă o preocupare, să nu apară izolat, rupt de mediul care îl înconjoară. Pentru evidenţierea personajului, acesta se va plasa pe una din liniile de forţă ale compoziţiei, va fi conturat de lumină şi detaşat de celelalte elemente ale imaginii prin contrast şi claritate.
Plan întreg (sau plan în ansamblu)
Imaginile acestea prezintă personajele în întregime, restrângând la minim elementele de decor . Dispar elementele care ar putea oferi informaţii în legătura cu circumstanţele în care se află subiectul. Este un plan de prezentare, în care, personajele au privirea îndreptată spre privitor.
Plan americane
Este o reprezentare mai restrânsă a personajului respectiv de la jumătatea gambei(puţin mai jos de genunchi) cu foarte puţin spaţiu liber desupra capului. Fundalul îşi pierde din importanţă, crescând importanţa elementelor care aparţin direct personajului: expresia, atitudinea, îmbrăcămintea, accesoriile. Personajul trebuie să fie conturat, iar iluminarea sa trebuie făcută cu lumină difuză, pentru a se distinge toate detaliile sale.
Planul bust
Este următoarea restrângere a reprezentării subiectului, care apare în imagine de la limita de jos a pieptului până deasupra capului. Nu mai apar elementele de fundal. La portretele „naturale”, axul capului şi linia umerilor nu vor forma unghiuri drepte, care duc la o prezentare prea rigidă. Se va acorda mare importanţă poziţiei şi expresiei personajului,pa cât posibil „modelându-se” figura acestuia cu ajutorul luminii.
Portretul-cap(numit şi plan apropiat)
Este o imagine în care apare doar capul persoanei.Subiectul va avea întipărite pe faţă,cât mai natural posibil, un anumit sentiment sau o anumită atitudine. Emoţiile intipărite pe faţa umană eprimate în special de ochi şi gura accentuează interesul pentru portret. În general pentru acest tip de portrete se apelează la un decupaj strâns. Uneori se utilizează şi planul detaliu, care reprezintă numai o parte a capului, cea mai expresivă si cea mai reprezentativă.
Faţă de cele prezentate mai sus, fotograful, poate utiliza cadrul lărgit sau cadrul restrâns, având posibilitatea de a introduce sau de a elimina din imagine unele elemente marginale.